Marți
Turiştii din Parcul Natural Comana au aprins focul şi au lăsat deşeuri de 1 Mai,fără să fie amendaţi
Turiştii numeroşi prezenţi de 1 Mai în Parcul Natural Comana au ignorat statutul de arie naturală protejată a zonei, astfel că au făcut focuri şi au lăsat deşeuri în urmă, iar autorităţile nu i-au sancţionat, a declarat, luni, preşedintele organizaţiei de mediu Agent Green, Gabriel Păun.
![]()
“Doar de 1 Mai rangerii parcului au numărat 520 de maşini intrate în parc, care au adus peste 1.500 de oameni ce au aprins focuri, au lăsat deşeuri şi au făcut zgomot deranjând animalele sălbatice. Deşi numărul de turişti care au încălcat legislaţia a fost foarte mare, nici Garda de Mediu, nici Administraţia Parcului nu au aplicat sancţiuni contravenţionale”, a spus Păun.
El a adăugat că legea este clară în privinţa aprinderii focului şi abandonării deşeurilor în arii naturale protejate, aceste fapte fiind sancţionate cu amenzi cuprinse între 6.500 şi 7.000 lei.
Voluntarii Agent Green şi comisarii Gărzii de Mediu din Giurgiu au mers, vineri, în Parcul Natural Comana pentru a conştientiza turiştii de necesitatea de a-şi evacua singuri deşeurile, de a nu aprinde focul şi de a păstra liniştea. De asemenea, au împărţit saci biodegradabili.
“Parcul Natural Comana nu are încă un plan de management, panouri informative, locuri de parcare, de campare şi vetre de foc amenajate”, a precizat reprezentantul organizaţiei de mediu, care a solicitat Gărzii Naţionale de Mediu şi Administraţiei Parcului Natural Comana (APNC) să sancţioneze turiştii care abandonează deşeuri şi fac focul în parc.
De asemenea, Agent Green a cerut Ministerului Turismului să promoveze turismul doar în ariile naturale protejate care au plan de management, astfel încât persoanele venite să se relaxeze în natură să ştie clar ce pot face şi care sunt amenzile în caz că încalcă legea.
Sursa: NewsIn
Articole scrise de autor
comenteaza - 05.05.09
Kathleen Rogers, preşedinta reţelei internaţionale de mediu „Earth Day Network“, îi îndeamnă pe români să fie responsabili faţă de natură. Centrul Cultural American din Bucureşti a găzduit ieri o masă rotundă cu tema „Reciclare, energii alternative şi reducerea emisiilor de gaze poluante“. Preşedinta „Earth Day Network“ Kathleen Rogers a luat parte ...continua
comenteaza - 05.05.09
Trei zile petrecute la munte, la mare sau în spaţiile verzi din jurul oraşelor au însemnat pentru români tone de gunoaie lăsate în urma lor. Românii au făcut, o dată în plus, dovada lipsei de civilizaţie. După distracţia din weekend, turiştii au uitat să strângă resturile alimentare sau ambalajele. La iarbă ...continua
comenteaza - 05.05.09
Capitala britanică este cel mai murdar şi mai scump oraş european, pentru al doilea an consecutiv, avånd totodată şi cea mai proastă bucătărie şi cei mai prost îmbrăcaţi localnici, potrivit turiştilor. Londra are însă cele mai multe şi interesante atracţii gratuite, multe parcuri şi o viaţă de noapte intensă. Cel ...continua
comenteaza - 05.05.09
Iată cum arată staţiunile de pe litoral şi cele de la munte după trecerea turiştilor care au dorit să scape de poluarea marilor oraşe: sticle, ambalaje şi resturi alimentare la tot pasul. Autorităţile ridică neputincioase din umeri: turiştii nu pot fi amendaţi decât dacă sunt surprinşi atunci când aruncă resturile menajere. Sursa: ...continua
comenteaza - 04.05.09
Bataia înseamnă educaţie pentru un bărbat din Giurgiu, care a fost filmat în timp ce îşi bătea calul cu lopata. De fapt, se pare că omul din asta trăieşte. Cumpără animalele de la traficanţi, le… educă şi apoi le vinde mai departe. Deşi face asta de ani de zile, nimeni nu ...continua
comenteaza - 04.05.09
Ministerul Mediului a anunţat, joi, că vrea să lanseze un proiect naţional de eficientizare a consumului de energie şi combustibil, ce urmăreşte schimbarea comportamentului de consum, promovarea conceptului de “casă inteligentă” şi adoptarea de practici responsabile de economisire de carburanţi. “În ultima vreme, mai multe companii s-au arătat interesate de începerea ...continua
comenteaza - 04.05.09
Peştera Cîmpenească din Bihor, unică in Europa pentru cea mai înaltă cascadă subterană, mai deţine un record. Este cea mai murdară cavernă. Localnicii din satele Izbuc şi Călugări aruncă deşeurile în valea pârâului Ţarina. La fiecare ploaie, PET-urile sunt luate de ape şi duse în peşteră. Scoaterea gunoaielor se poate face ...continua
comenteaza - 04.05.09
Sulfina Barbu va propune o lege a responsabilităţii civice pentru mediu prin care să se înfiinţeze patrule urbane „verzi” care să fie abilitate de primării să aplice amenzi. Barbu crede că pensionarii reprezintă o categorie socială care ar putea fi interesată de iniţiativa sa. Potrivit viitoarei legi, pensionarii care doresc să ...continua
comenteaza - 04.05.09
Downloadeeaza aici prezentarea stidiului in format PPS. I. PROGRAM DE CERCETARE ECOROM-IMAS Lansat în anul 2007 Februarie-Martie 2009 Faza A: interviuri la domiciliul respondentului; populaţia în vârstă de15-60 ani cu rezidenţa în apropierea punctelor de colectare situate ...continua
comenteaza - 04.05.09
Eco-Rom Ambalaje este o organizaţie înfiinţată la sfârşitul anului 2003 de mai multe companii din industria bunurilor de larg consum, care are ca obiect de activitate preluarea de la producători a obligaţiilor legale de colectare şi valorificare a deşeurilor de ambalaj. Înfiinţarea Eco-Rom Ambalaje a reprezentat ...continua
