Luni
Responsabilitate socialaFestival ecologic în Retezat
Comenteaza pe Forum |
“Platoul soarelui”, situat la 900 de metri altitudine, lângă satul hunedorean Clopotiva, va găzdui vineri şi sâmbătă prima ediţie a festivalului pe teme ecologice ”No traces”.
![]()
Vineri şi sâmbătă vor avea loc concertele trupelor Aquasky, Blanoz, Brum Conspiracy, Psyon, Pryus & Krueger, Sick as A Dog, Dj Vasile, Mesmer, Unu’, D-Laid, plus un live-act surpriză format din Blanilla & D-Fact, Bumbapa si Melak.
Participanţii vor putea urmări concursuri şi demonstraţii de skateboarding, mountainboarding, ATV, circ, paintball şi diferite proiecţii pe teme ecologice.
Sloganul primei ediţii a festivalului este “No traces”, iar organizatorii spun că în urma festivalului natura nu va avea de suferit. În acest sens au stabilit şi o serie de reguli stricte. De exemplu, plimbările cu motociclete, ATV-uri sau autoturisme organizate pe rutele care intră în Parcul Naţional Retezat se vor face doar pe porţiunile cu asfalt ale drumurilor.
Ziua de duminică va fi rezervată pentru vizite la principalele obiective turistice ale zonei: Sarmizegetusa – Ulpia Traiana, Biserica Densuş, Cetatea Colţ, Mănăstirea Colţ şi Parcul Naţional Retezat.
Participanţii la festival sunt sfătuiţi de organizatori să aibe la ei haine groase, saci de dormit de iarnă şi încălţăminte călduroasă pentru că, în această perioadă, în zona Retezatului este încă foarte frig noaptea.
Sursa: Evenimentul Zilei
Etichete:
Articole Asemanatoare
- În stradă, pentru spaţiile verzi
- Cum sa-ti “inverzesti” vacanta de Paste
- Oltul, blocat la Miercurea-Ciuc de un munte de sticle de plastic!
- Calatoreste verde!
- Pensionarii ar putea da amenzi pentru aruncarea gunoaielor
- Problema mediului pusa doar pe hartie
Populare
- Vrei sa scrii despre responsabilitatea sociala ? (5)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- Controlul poluarii - Responsabilitate personala si decizie politica (0)
Recente
- Turiştii din Parcul Natural Comana au aprins focul şi au lăsat deşeuri de 1 Mai,fără să fie amendaţi
- Americanii ne predau ecologia
- Vacanţa de 1 Mai: bombă cu gunoaie
- Londra, cel mai murdar oraş european
- Îngropate sub gunoaie
- Care-i om şi care animal? Un bărbat, filmat în timp ce-şi bătea calul cu lopata
