Luni
Responsabilitate socialaPrimul marş virtual împotriva testării pe animale a fost lansat şi în România. Înscrie-te şi tu!
Comenteaza pe Forum |
Fundaţia Vier Pfoten a lansat marşul virtual către Parlamentul European, cu tema “Să dăm uitării testele pe animale”, în care se poate semna apelul organizaţiei de susţinere a înlocuirii experimentelor pe animale cu tehnici care nu folosesc animale. Peste 2.000 de oameni s-au alăturat marşului chiar din prima zi!
“Puteţi avea un rol vital în susţinerea eforturilor noastre. Prin exprimarea opiniilor, puteţi transmite un mesaj limpede legiuitorilor europeni conform căruia cetăţenii doresc o schimbare reală pentru animalele din laboratoare”, spune fundaţia.
Pe site-ul marşului, se precizează că se depun toate efoturile, în numele animalelor din laboratoare, pentru a se asigura că revizuirea directivei 86/609 are ca rezultat îmbunătăţiri reale.
“O mare parte a activităţii noastre se desfăşoară “în culise”, prin întâlniri cu membri ai parlamentului şi persoane oficiale de la Bruxelles şi prin elaborarea politicii”, se precizează pe site.
Peste 12 milioane de animale sunt folosite în experimente în Europa, în fiecare an. Animale precum rozătoare, iepuri, pisici, căţei şi maimuţe sunt folosite în experimente care pot cauza suferinţe fizice şi psihice.
Directiva Consiliului 86/609/CEE referitoare la protecţia animalelor folosite în scopuri experimentale sau ştiinţifice este legea europeană care reglementează experimentele pe animale.
Aceasta este veche de peste 20 de ani şi necesită actualizare urgentă în scopul protejării mai eficiente a animalelor în laboratoare şi pentru obţinerea înlocuirii animalelor cu alternative mai avansate şi mai umane. A fost propusă o lege revizuită.
“Rezivzuirea Directivei 86/609/CEE este un moment cheie în istoria tratamentului animalelor din Europa”, a declarat Wendy Higgins, purtător de cuvânt pentru campania “Să dăm uitării testele pe animale”.
Marşul virtual a fost lansat de către Dr.Hadwen Trust for Human Research, Vier Pfoten şi Human Society International. Acesta este o premieră în campaniile de protecţie a animalelor.
Marşul virtual de la Make Animal Testing History a fost lansat în 13 limbi europene, printre care şi româna. Sunteţi invitaţi să deveniţi activi online prin semnarea unui angajament online şi prin crearea unui avatar personalizat ce va alerga într-un cyber-marş prin Bruxelles, către clădirea Parlamentului European.
Participanţii vor putea monitoriza numărul activiştilor din fiecare stat european, şi după alegerile europene din iunie, vor putea vedea ce parlamentar s-a alăturat marşului.
Parlamentarii vor vota în mai propunerile asupra directivei 86/609/CEE.
Alătură-te şi tu marşului şi salvează animalele de la testările experimentale prin doar câteva clickuri pe site-ul campaniei, Make Animal Testing History!
Sursa: Realitatea TV
Etichete:
Articole Asemanatoare
- Cele mai importante 10 animale disparute din Romania
- Animale de companie, părăsite de stăpåni din cauza crizei
- Care-i om şi care animal? Un bărbat, filmat în timp ce-şi bătea calul cu lopata
- De Ziua Pamantului se naste Generatia Verde
- Administratori cercetati în cazul unor animale otravite
- Primăria Bucureşti a lansat vineri prima strategie de dezvoltare eco a Capitalei. Aflaţi aici care sunt proiectele!
Populare
- Vrei sa scrii despre responsabilitatea sociala ? (5)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- Controlul poluarii - Responsabilitate personala si decizie politica (0)
Recente
- Turiştii din Parcul Natural Comana au aprins focul şi au lăsat deşeuri de 1 Mai,fără să fie amendaţi
- Americanii ne predau ecologia
- Vacanţa de 1 Mai: bombă cu gunoaie
- Londra, cel mai murdar oraş european
- Îngropate sub gunoaie
- Care-i om şi care animal? Un bărbat, filmat în timp ce-şi bătea calul cu lopata
