Luni
Responsabilitate socialaRromii cer redeschiderea minei
Comenteaza pe Forum |
Ţiganii din Roşia Montană au adresat autorităţilor o scrisoare deschisă în care cer „să pornească” proiectul minier al Companiei Roşia Montană Gold Corporation, după ce în ultimele două săptămâni un demers asemănător făcuseră şi angajaţii companiei.
![]()
Liderul comunităţii de rromi din Roşia Montană, Dumitru Panţîru, a adresat, în numele celor 600 de persoane de etnie rromă din comună, un apel ministrului Mediului şi deputaţilor Mădălin Voicu, Nicolae Păun şi Gheorghe Nicolae, în care solicită „undă verde” pentru acest proiect.
”Dacă până acum membrii comunităţii au mai reuşit cu greu să câştige o bucată de pâine din adunarea fierului vechi aflat pe marginea haldelor şi a căii ferate pe care venea minereul aurifer, cât şi din incinta fostei uzine de preparare a minereurilor de aur şi argint Gura Roşiei, acum suntem în pragul de a ieşi cu toţii în stradă şi a cere un loc de muncă, să nu murim”, se arată în scrisoarea deschisă. Seria scrisorilor deschise pe acest subiect a fost iniţiată de primarul din Roşia Montană, Eugen Furdui, în urmă cu circa două luni.
Semnatarii scrisorilor deschise îşi exprimau încrederea ca acest proiect să demareze curând prin reluarea evaluarii impactului asupra mediului. Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a declarat în urmă cu o săptămână la Alba Iulia că nu are informaţii că predecesorul său a suspendat procedura de evaluare a impactului asupra mediului şi a specificat că proiectul se află în procedura de evaluare.
Sursa: Adevarul
impact asupra mediului, procedura de evaluare, proiect minier, rosia montana
Etichete:
Articole Asemanatoare
Populare
- Vrei sa scrii despre responsabilitatea sociala ? (5)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- Controlul poluarii - Responsabilitate personala si decizie politica (0)
Recente
- Turiştii din Parcul Natural Comana au aprins focul şi au lăsat deşeuri de 1 Mai,fără să fie amendaţi
- Americanii ne predau ecologia
- Vacanţa de 1 Mai: bombă cu gunoaie
- Londra, cel mai murdar oraş european
- Îngropate sub gunoaie
- Care-i om şi care animal? Un bărbat, filmat în timp ce-şi bătea calul cu lopata
